vineri, 27 ianuarie 2012

Iubire virtuală?

Aveam deja majoratul când părinţii mi-au făcut cadoul mult aşteptat... Un calculator! Câtă bucurie şi cât entuziasm! Aproape timp de un an m-am tot holbat, m-am tot băgat prin toate măpile existente... Apoi ce noroc, am spus atunci, o spun şi astăzi, am fost conectată la internet. E un noroc pentru că fără internet n-aş fi fost cu siguranţă cea de azi...Şi cel mai important, n-aş fi ştiut ce înseamnă o dragoste virtuală....Da, aveam majoratul, dar gândeam ca o adolescentă în perioada de puberitate.

Totul a început după ce m-am înregistrat pe diverse site-uri de socializare şi toate au fost la îndemnul celei mai bune prietene. Ea fusese conectat înaintea mea la internet şi sigur, deja cunoştea piaţa de desfacere a mediului online. Lista de site-uri era, aveam messenger, pentru că toţi solicitau ID-ul. Mi-am publicat pe net câteva poze şi după a început toată nebunia... Zilnic zeci de Buzz-uri! Zeci de Add-uri please! Zeci de discuţii! Zeci de oameni necunoscuţi! Ei hai, a mai trecut ceva timp şi-am început să mă alint, adică să-i mai selectez. Nu discutam, aşa cum n-o fac nici acum, cu persoane care pur şi simplu mă făceau să ridic sprânceana şi să zic ca un medic de familie "următorul"!

A venit şi el cu un Add please! M-a făcut curioasă să discut şi să-l testez pentru personalitatea care era... Întrebări peste întrebări... Investigaţii peste investigaţii... Scriind aceste rânduri şi amintindu-mi, îmi dau seama că încă de atunci aveam ceva din ceea ce sunt...jurnalist. Testele şi îndoielile continuau. Şi nu-l iubeam! Chiar nu-l iubeam! Nu puteam să iubesc un bărbat în care mă îndoieam, pe care nu-l văzusem niciodată şi dacă era să-l cred şi să-l iubesc, atunci erau doar cuvintele! Aici sunt răutăcioasă rău, pentru că faptele sunt cele care-mi confirmă dacă bărbatul este sau nu este aşa cum mi-a tot spus că este... Întotdeauna dau prioritate faptelor, poate tocmai de asta bărbaţii fug de mine... Fug de testele mele, de îndoielile mele, de investigaţiile mele. Foarte des mi-am spus că dacă toţi fug înseamnă că eu greşesc având o astfel de atitudine... Poate a venit timpul să ofer iubire... să ofer fără ca să cerşesc! Devine o misiune prea dificilă... E înrădăcinată ideea de reciprocitate în dragoste! Oricât de mult n-aş vrea şi n-aş încerca să defrişez această pădure plină de idei distrugătoare, mă vânează gândul că poate de data asta va fi altfel....Poate nu trebuie să mă schimb eu aşa cum nici eu nu le cer să se schimbe. Ofer şanse doar celora pentru care simt ceva. Pentru că ştiu ce e suferinţa, mi-am zis că am să refuz atunci când nu voi simţi nimic... E mai bine să-l fac azi să plângă şi mâine să mă uite, decât astăzi să-l fac să zâmbească dar mâine să sufere!

Da, iubirea asta virtuală! Acum aş spune ferm că n-a fost iubire şi că nici n-am iubit, atunci însă simţeam altceva... Cât de mult ne schimbă timpul şi experienţele care ne pun  câte o pecetă pe pagina acelor vremuri. O fi existat istorii virtuale de dragoste cu un sfârşit frumos, eu însă continui să cred că iubirea virtuală nu există! Poate fi un început, dar nu şi o continuitate din care se alimentează dragostea adevărată! Iubiţi cu adevărat!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu